Camille Laurens, Carnet de bal

"Scriu pentru tine, îţi scriu. Ştiu că femeile sunt cele care citesc, dar nu aş putea să scriu dacă nu aş gândi, fie şi în mod confuz – siluetă a contre jour-, că eşti bărbat. Ţie îţi vorbesc, vorbesc de tine, de tine şi de mine. Nu ştiu cine eşti dar te văd, te ghicesc, te zugrăvesc, îţi vorbesc, te inventez: îţi scriu.

Cine eşti tu? Nu ştiu. Nu te cunosc.

Mai ales nu-mi răspunde. Este inutil. Nu putem coresponda. Între noi nu există corespondenţă posibilă. Tu eşti departe, eşti celălalt, eşti bărbatul. Am acceptat această distanţă care pluteşte între noi ca traiectoria unei scrisori care călătoreşte. Eu nu scriu ca să-mi raspunzi, şi totuşi îţi scriu. Nu fi mirat: am renunţat să te prind, dar nu şi la gestul de a te prinde. Scrisul este acest gest: scriu către tine. E ca şi mâna pe care o fluturi după ce trenul a plecat: un gest inutil, dar nu şi van.
Altădată, fără îndoială, aşteptam un răspuns. Să-mi explici, să-mi spui.

Mi-a fost astfel oferit sensul, eliberându-mă totodată de atâta absenţă, de atâta aşteptare. Nu scriu ca să-mi răspunzi, nu: scriu pentru că nu există răspun. Niciodată nu voi fi în braţele tale – şi nici tu într-ale mele- niciodată nu vom fi îmbrăţişaţi.

(Camille Laurens, Carnet de bal)