Dragostea mea, ancora grea

Dragostea mea,

ancora grea,

tine-ma strans;

toate ma dor:

gura de dor,ochii de plans.
Vantul cazu -poate ca nu,

dar s-a facut

liniste-n cer

fara puteri

ca la-nceput.

Nu mai visez

pasi pe zapezi,

urme de vulpi,

nu mai sunt flori,

sufletul lor

moare in bulbi.
Singuratati…

Nu mi te-arati,

nu-mi trimiti vesti.

Cat fara rost.Oare ai fost?Oare mai esti?

(Nina Cassian)

rugaciunea sufletului meu...pentru ca ele, cuvintele nu-si mai gasesc drumul pe tastatura, pentru ca ele, cuvintele nu-l mai intorc.

rugaciunea sufletului meu...pentru ca nu va mai fi nimic ca atunci, pentru ca mi-e dor nebun de o atingere reala.

How can you mend a broken heart

Cred ca dupa o mare dragoste...cred ca o dupa o mare dezamagire -accident fatal al unei de iubiri necastigate, nu mai vine nimic.
Este doar o poveste ce nu a stiut sa-si gaseasca drumul prin cotidian, ce poate nu-si va afla niciodata sfarsitul. Nimc altceva decat o intrebare "cum ar fi fost daca ar fi fost pentru totdeauna"... dar totdeauna se preschimba in relative "momente" de viata dorita, de viata imaginata...
Sunt doar prapastii adanci de suflete, sunt doar ingheturi absolute.
Este doar o paralizie ce tine de vieti arse; un mers lin, prea lin ca sa-i mai simti tremurul...
Unii trec mai departe si chiar atunci ....sunt amorteli si zile nesfarsite in fiorul unei maini atingandu-ti fata undeva pe cararea unui peisaj mental al carui culori ochii tai se incapataneaza sa nu le piarda... si sunt iarasi nopti lungi in care astepti nerabdatoare fantomele iubirii sa-ti transforme doar pret de un vis viata, sa te bantuie, sa te miluiasca in nerabdatoarea asteptare, sa te eliberze de obsedanta frica a neaparitiei lor .
Si atunci va intreb "cum poti sa vindeci o inima ranita, ...cum poti opri caderea ploii sau stralucirea soarelui"...? (bee gees)
Pentru acum si aici, pentru acel retoric "intotdeauna"...
http://www.youtube.com/watch?v=2uOJm5maTHQ Bee Gees - How can you mend a broken heart

Marea la Domburg

Cateva ore de condus si Marea Nordului ma intampina in Domburg cu agitata-i intindere albastra-verzuie, cu nemarginirea nisipurilor sub un soare de aprilie inca timid.Sunt din nou aici pe Teritoriul Marii. Si iarasi, ca in fiecare an, ca de repetate ori in gand caut emotia redescoperirii in zborul adanc al pescarusilor - parteneri stingheri de drum.Incerc sa-mi imaginez in piesaj culorile si formele din picturile lui Mondrian (1872 - 1944) pictorul abstract olandez ce, incepand cu 1909 si-a petrecut o buna bucata din timp in acest (inca necunoscut la vreme) sat pierdut la un mal de mare nordica. O pornesc pe drumul lui prin dune si-i inteleg singuratatile sub o lumina inefabil de clara - aproape nepamanteana, ce ma invaluie si pe mine acum in Domburg. Punctele peisajului se transforma in linii ce au luat forma in paleta coloristica a atat de misteriosului artist (ne-a lasat extrem de putine informatii depre viata lui privata), ce in Domburg si-a atins apogeul perioadei sale expresioniste aducatoare de renume in New York si Paris, loc in care se va stabili de altfel in 1911. Pierduta in imagini marine, simtind in urma mea forta ondulatoare a valului si atingerea vantului nordic port cu mine in minte minte o pictura a lui Toorop (1858 - 1928), rasfatatul artist al Art Nouveau-lui si ma opresc indelung in fata vilei "Carmen Sylvei" - marturie a trecerii pe aici a pretioasei noastre, Regina Elisabetha a Romaniei (1843 - 1916). Intr-un tarziu sub un soare de apus nordic o pornesc spre casa in gand cu oameni si imagini parca dintr-o alta viata traita candva, nu asa de demult. Sper ca am sa revin in tara marii atunci cand in septembrie, marea se va rascoli in ritm de jazz.

(scris si postat din nou dupa ce tehnologia sau nepriceperea mea mi-au jucat feste si postraea din 12.04.09 afost stearsa)