Intr-o camera cu un decor simplu dar detaliat redat, se afla o pereche. Ea, faptura enigmatica, apare atat de des in panzele artistului ce traieste intr-un cartier saracios din Paris. Este ea, iubita lui de peste vremuri, Bella, neuitata dragoste din copilarie, ce poarta inca mireasma florilor de camp dintr-o Rusie indepartata. "Deschideam doar fereastra si pe loc patrundeau in camera albastrul cerului, dragostea si florile cu ea in gandul meu. Imbracata in alb pur sau din cap in picioare in negru, ea se plimba figura fantomatica, prin camera mea, un motto al artei pe care o pictam" afirma pictorul amintindu-si de prima si (poate) unica lui dragoste. Iar el, cel fermecat, ce melancolic, o reda mereu si mereu, pe panze in miez de noapte pustiu, iar cand banii lipsesc (o da si ei lipsesc aproape tot timpul) pe panze realizate din ceraceafuri, fete de masa sau chiar camasi de noapte.
Florile pe care le tine ea in mana, sunt cadou - singurul pe care indragostitul in acel moment poate sa-i ofere ei in anul casatoriei lor. Ele ne duc simbolic cu gandul la naturaletea actului iubirii... la perechea aceea primara, ce merge mana in mana, visare in visare, spre un drum impreuna imaginat, impreuna asteptat si trait.
El este gand, dorinta tulburata, substanta ce-si pierde atributiile pamantene, iar ea, femeia din viata lui "i-a intors capul". Cei doi, cuprinsi intr-un joc armonios al dragostei impartasite, desprinsi de pe pamant - plutesc. Starea confuza-dulce de plutire este de fapt o metafora vizuala, redata nu prin scris ci prin culoare. Pentru ca ce este ea, iubirea daca nu uitare - de sine, de lume si conventii...decat o plutire impreuna, ca apoi, dupa ce el, actul iubirii s-a consumat, sa te trezesti si sa "nu mai stii de tine?"
Da- dragostea celor doi este neatinsa de realitate.
Iar dragostea lor nu a fost o amagire in ceas tarziu de noapte in care te intrebi daca el/ea intr-adevar exista si nu este doar o naluca ce-ti tulbura panzele, gandul, viata...
Dragostea lor a fost o lupta. Ea l-a asteptat timp de patru ani (poate l-ar fi asteptat si o viata). S-au casatorit, au avut si o fata, pe Ida....au fost unul si acelasi, au trait frica deportarii, perioada imigrarii la Berlin, apoi calatoria spre Franta, mana in mana, speranta in speranta. S-au sarutat, au admirat impreuna pentru o vreme marea in sud-ul Frantei, emigrand in cele din urma in State, siliti fiind de oameni si vremuri....
Aici se va stinge in 1944, in urma unei infectii Bella, prima dragoste, marea dragoste.
Chagall va avea si alte femei (e normal in viata unui barbat, al unei femei..., nu?) - Una dintre iubitele lui va fi Virginia Haggard (cu care va sta timp de 7 ani si-i va darui un fiu; Virginia isi va publica amintirile despre viata impreuna cu pictorul intr-o carte) si apoi Vava (Valentina Brodski).
Dar Bella, ea a fost prima pe care pictorul a visat-o. ..... si poate si ultima, pentru ca dragostea se poate si...alcumva
Influentat de arta franceza a sec. al XX-lea dar purtand in gand peisajele, culorile, folclorul si povestile indepartate ale acelei tari plina de contraste, Chagall si-a impletit trairile intr-un suprarealism covarsitor.
Multumesc, draga Raluca,am aflat ceva nou si foarte interesant,sensibil despre un artist mare. Citeva vitralii pictate de el in biserica Fraumunster din Zürich le-am admirat si eu...magnific!
AntwortenLöschenTe imbratisez cu drag!