del´art

Balade au bord de l´Azur

2009-10-03T07:58:00.000-07:00

"Am venit aici in cautarea luminii", scria Van Gogh intr-o scrisoare adresata fratelui sau.
Si intr-adevar aici lumina de o puritate inefabila, cea care insoteste ca o amica statornica albastrul marii unindu-se undeva la orizont intr-un amor unic cu cerul, aceasta lumina te infasoara cand senzual, ca intr-un dans lent a doi indragostiti ce-au uitat de lume, cand izbitor facandu-te sa simti concret pe piele fiorul unei regasiri complete, asteptate, sperate, visate.
Nu au fost doar peisajele descoperite in hazardul unei serpentine ce ti taie respiratia eliberandu-te mai apoi la malul unui golf singuratic, nu a fost doar mistralul ce mi-a insotit diminetile cu miros de lavanda, nu, categoric nu a fost nisipul fin ce ni-a pastrat intim forma corpurilor. A fost mai mult...a fost o palpitatie continua, un imens "coup de foudre". Si la fel ca Monet am sa afirm si eu "ceea ce voi lua de aici va fi tandretea in persoana, impresiile de alb si albastru, toate acestea impachetate in acel aer feeric". Si speranta ca intr-o zi am sa revin.

Cote d´Azur mi-a reamintit subtil ca sunt femeie.

2009-05-03T14:33:00.000-07:00

Cu tine

de Adrian Păunescu
Cu tine viaţa mea se luminează,Cu tine hotărăsc a obosi,Cu tine urc astenic spre amiazăŞi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă, Cu tine este tot şi e nimic, Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă, Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine, Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu, Cu tine astăzi mi se face mâine. Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există, Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi, Cu tine nici tristeţea nu e tristă, Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate, Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar, Cu tine-ncep şi se termină toate, Cu tine într-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric, Cu tine zac să mă-nsănătoşesc, Cu tine cubul redevine sferic, Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,Cu tine reîncepe viaţa mea, Cu tine e mai greu ca fără tine,Dar fără tine nu s-ar mai putea.

Dragostea mea, ancora grea

2009-04-20T03:19:00.000-07:00

Dragostea mea,

ancora grea,

tine-ma strans;

toate ma dor:

gura de dor,ochii de plans.
Vantul cazu -poate ca nu,

dar s-a facut

liniste-n cer

fara puteri

ca la-nceput.

Nu mai visez

pasi pe zapezi,

urme de vulpi,

nu mai sunt flori,

sufletul lor

moare in bulbi.
Singuratati…

Nu mi te-arati,

nu-mi trimiti vesti.

Cat fara rost.Oare ai fost?Oare mai esti?

(Nina Cassian)

rugaciunea sufletului meu...pentru ca ele, cuvintele nu-si mai gasesc drumul pe tastatura, pentru ca ele, cuvintele nu-l mai intorc.

rugaciunea sufletului meu...pentru ca nu va mai fi nimic ca atunci, pentru ca mi-e dor nebun de o atingere reala.

How can you mend a broken heart

2009-04-20T02:55:00.000-07:00

Cred ca dupa o mare dragoste...cred ca o dupa o mare dezamagire -accident fatal al unei de iubiri necastigate, nu mai vine nimic.
Este doar o poveste ce nu a stiut sa-si gaseasca drumul prin cotidian, ce poate nu-si va afla niciodata sfarsitul. Nimc altceva decat o intrebare "cum ar fi fost daca ar fi fost pentru totdeauna"... dar totdeauna se preschimba in relative "momente" de viata dorita, de viata imaginata...
Sunt doar prapastii adanci de suflete, sunt doar ingheturi absolute.
Este doar o paralizie ce tine de vieti arse; un mers lin, prea lin ca sa-i mai simti tremurul...
Unii trec mai departe si chiar atunci ....sunt amorteli si zile nesfarsite in fiorul unei maini atingandu-ti fata undeva pe cararea unui peisaj mental al carui culori ochii tai se incapataneaza sa nu le piarda... si sunt iarasi nopti lungi in care astepti nerabdatoare fantomele iubirii sa-ti transforme doar pret de un vis viata, sa te bantuie, sa te miluiasca in nerabdatoarea asteptare, sa te eliberze de obsedanta frica a neaparitiei lor .
Si atunci va intreb "cum poti sa vindeci o inima ranita, ...cum poti opri caderea ploii sau stralucirea soarelui"...? (bee gees)
Pentru acum si aici, pentru acel retoric "intotdeauna"...
http://www.youtube.com/watch?v=2uOJm5maTHQ Bee Gees - How can you mend a broken heart

Marea la Domburg

2009-04-20T02:45:00.001-07:00

Cateva ore de condus si Marea Nordului ma intampina in Domburg cu agitata-i intindere albastra-verzuie, cu nemarginirea nisipurilor sub un soare de aprilie inca timid.Sunt din nou aici pe Teritoriul Marii. Si iarasi, ca in fiecare an, ca de repetate ori in gand caut emotia redescoperirii in zborul adanc al pescarusilor - parteneri stingheri de drum.Incerc sa-mi imaginez in piesaj culorile si formele din picturile lui Mondrian (1872 - 1944) pictorul abstract olandez ce, incepand cu 1909 si-a petrecut o buna bucata din timp in acest (inca necunoscut la vreme) sat pierdut la un mal de mare nordica. O pornesc pe drumul lui prin dune si-i inteleg singuratatile sub o lumina inefabil de clara - aproape nepamanteana, ce ma invaluie si pe mine acum in Domburg. Punctele peisajului se transforma in linii ce au luat forma in paleta coloristica a atat de misteriosului artist (ne-a lasat extrem de putine informatii depre viata lui privata), ce in Domburg si-a atins apogeul perioadei sale expresioniste aducatoare de renume in New York si Paris, loc in care se va stabili de altfel in 1911. Pierduta in imagini marine, simtind in urma mea forta ondulatoare a valului si atingerea vantului nordic port cu mine in minte minte o pictura a lui Toorop (1858 - 1928), rasfatatul artist al Art Nouveau-lui si ma opresc indelung in fata vilei "Carmen Sylvei" - marturie a trecerii pe aici a pretioasei noastre, Regina Elisabetha a Romaniei (1843 - 1916). Intr-un tarziu sub un soare de apus nordic o pornesc spre casa in gand cu oameni si imagini parca dintr-o alta viata traita candva, nu asa de demult. Sper ca am sa revin in tara marii atunci cand in septembrie, marea se va rascoli in ritm de jazz.

(scris si postat din nou dupa ce tehnologia sau nepriceperea mea mi-au jucat feste si postraea din 12.04.09 afost stearsa)

Despre dragoste...altcumva - Chagall

2009-03-30T04:42:00.000-07:00

(Sursa: http://www.famousartistsgallery.com/gallery/chagall-fc.html)

Intr-o camera cu un decor simplu dar detaliat redat, se afla o pereche. Ea, faptura enigmatica, apare atat de des in panzele artistului ce traieste intr-un cartier saracios din Paris. Este ea, iubita lui de peste vremuri, Bella, neuitata dragoste din copilarie, ce poarta inca mireasma florilor de camp dintr-o Rusie indepartata. "Deschideam doar fereastra si pe loc patrundeau in camera albastrul cerului, dragostea si florile cu ea in gandul meu. Imbracata in alb pur sau din cap in picioare in negru, ea se plimba figura fantomatica, prin camera mea, un motto al artei pe care o pictam" afirma pictorul amintindu-si de prima si (poate) unica lui dragoste. Iar el, cel fermecat, ce melancolic, o reda mereu si mereu, pe panze in miez de noapte pustiu, iar cand banii lipsesc (o da si ei lipsesc aproape tot timpul) pe panze realizate din ceraceafuri, fete de masa sau chiar camasi de noapte.

Florile pe care le tine ea in mana, sunt cadou - singurul pe care indragostitul in acel moment poate sa-i ofere ei in anul casatoriei lor. Ele ne duc simbolic cu gandul la naturaletea actului iubirii... la perechea aceea primara, ce merge mana in mana, visare in visare, spre un drum impreuna imaginat, impreuna asteptat si trait.
El este gand, dorinta tulburata, substanta ce-si pierde atributiile pamantene, iar ea, femeia din viata lui "i-a intors capul". Cei doi, cuprinsi intr-un joc armonios al dragostei impartasite, desprinsi de pe pamant - plutesc. Starea confuza-dulce de plutire este de fapt o metafora vizuala, redata nu prin scris ci prin culoare. Pentru ca ce este ea, iubirea daca nu uitare - de sine, de lume si conventii...decat o plutire impreuna, ca apoi, dupa ce el, actul iubirii s-a consumat, sa te trezesti si sa "nu mai stii de tine?"

Da- dragostea celor doi este neatinsa de realitate.

Iar dragostea lor nu a fost o amagire in ceas tarziu de noapte in care te intrebi daca el/ea intr-adevar exista si nu este doar o naluca ce-ti tulbura panzele, gandul, viata...

Dragostea lor a fost o lupta. Ea l-a asteptat timp de patru ani (poate l-ar fi asteptat si o viata). S-au casatorit, au avut si o fata, pe Ida....au fost unul si acelasi, au trait frica deportarii, perioada imigrarii la Berlin, apoi calatoria spre Franta, mana in mana, speranta in speranta. S-au sarutat, au admirat impreuna pentru o vreme marea in sud-ul Frantei, emigrand in cele din urma in State, siliti fiind de oameni si vremuri....

Aici se va stinge in 1944, in urma unei infectii Bella, prima dragoste, marea dragoste.

Chagall va avea si alte femei (e normal in viata unui barbat, al unei femei..., nu?) - Una dintre iubitele lui va fi Virginia Haggard (cu care va sta timp de 7 ani si-i va darui un fiu; Virginia isi va publica amintirile despre viata impreuna cu pictorul intr-o carte) si apoi Vava (Valentina Brodski).

Dar Bella, ea a fost prima pe care pictorul a visat-o. ..... si poate si ultima, pentru ca dragostea se poate si...alcumva

Influentat de arta franceza a sec. al XX-lea dar purtand in gand peisajele, culorile, folclorul si povestile indepartate ale acelei tari plina de contraste, Chagall si-a impletit trairile intr-un suprarealism covarsitor.

Romania Personala

2009-03-11T15:39:00.001-07:00

Am revazut astazi, la indemnul Emei (prietena de pe bloggul lui Alice) un videoclip de pe Antena3 cu Octavian Paler.

Vorbea despre Romania lui personala.

Si m-am gandit ca nu demult, i-am scris unui prieten un mail revoltat, disperat, impovarat despre despre noua Romanie.

Dar ...in ciuda tuturor dezamagirilor ce uneori mi le ofera tara... imi port Romania cu mine. I port tristetea, i port bucuria uneori prea excesiva, i port durerea si speranta.

Cand privesc de pe fereastra strada mea de acum larga, vad de fapt o strada din beton, ce poarta de ani pasii milioanelor de oameni. Si-mi aduc aminte de ritmul ei - dimineata pe la 5 veneau primele camioane in piata, se descarcau primele lazi cu marfuri. Era o galagie infundata care nu te deranjeaza din moment ce te-ai nascut cu ea. Ii simti chiar lipsa. Apoi, mai tarziu, primele magazine se deschideau, prima data veneau la piata pensionarii, piata se umplea mai apoi de casnice- incepea o noua zi din viata plina a unei piete Eram ca si o comunitate mare acolo - proprietari de magazine, locuitori. Ne spuneam pe nume, ne povesteam grijile, ne intrebam de bine, de soarta,da - ne mai si certam. Traiam in mijlocul unui oras mare dar eram "noi intre noi". Strada mea de acum e da- minunata, larga, cu arbori semeti ce amintesc de glorii trecute. E o strada linistita- prea linistita. Poarta in ea acea "liniste germanica" a oamenilor dornici sa se retraga dupa obloane, sa fie lasati in pace, sa-si traiasca viata in anonimitate.

Da, Romania mea personala. O port aici in suflet. Si in ciuda tuturor tristetilor dezamagirilor legate de mersul ei actual este Romania mea.

Romania mea este Piata Unirii in noapte sau de concertul Phoenix dupa o ploaie de vara, cand pe drum spre casa fredonezi "noaptea mieii teste ie zburatorii ca sa vie"...gandindu-te poznas la propriul tau zburator.

Romania mea are zbuciumul primelor iubiri si a durerilor despratirii. Romania mea are gustul buzelor de sare si a pielii cu miros de flori si fructe. Romania mea personala este legenda vechilor daci retraita cu sufletul facut purice in fosnetul mocnit al unui foc de tabara. Romania mea este urma pasilor prin munti singuratici si a marii in furtna. Romania mea are rasetul prietenilor in nopti devenite albe si gustul aspru-pasional al pieii lui in dimineti trezite impreuna.

Romania mea este imaginea mamei plangand de fiecare data cand o parasesc.

"De Romania nu ma pot satura, pentru ca Romania face parte din destinul meu”. (Octavian Paler)

I´m wishing on tomorrow

2009-02-25T12:10:00.000-08:00

Cineva din trecut, m-a sunat de peste toate tarile, muntii si apele care ne despart,m-a sunat si si-a amintit de noi- de felul cum eram noi doi, impreuna.

M-a sunat, atat de firesc, atat de normal ca si cum ieri ne-am fi despartit, ca si cand ieri m-ar fi sarutat pe frunte de ramas bun si de curand- cum facea de atatea ori in serile cuminti.

Si mi-a povestit despre noptile noastre impreuna, despre diminetile noastre de dragoste. Mi-a povestit despre atingeri, despre priviri si doruri.

Apoi a plecat la fel de firesc... si mi-a cerut sa-l uit. Mi-a cerut sa nu-mi mai aduc aminte de munti si de seri si de ochi ce se cauta. Dar stiu ca m-a dorit, din nou ca de atatea ori. Si stiu ca nu m-a uitat, din nou ca de atatea ori.

Iar eu am ramas buimaca, inca cu primaveri in gand, cu atingeri implorate pe buze, cu promisiuni nerostite dar imaginate.

"And I'm wishing on tomorrow, when will it come
And I'm wishing on all the lovin' we've ever done" (Paul Weller, The Style Council)

Mai tii minte?

Camille Laurens, Carnet de bal

2009-02-22T14:02:00.000-08:00

"Scriu pentru tine, îţi scriu. Ştiu că femeile sunt cele care citesc, dar nu aş putea să scriu dacă nu aş gândi, fie şi în mod confuz – siluetă a contre jour-, că eşti bărbat. Ţie îţi vorbesc, vorbesc de tine, de tine şi de mine. Nu ştiu cine eşti dar te văd, te ghicesc, te zugrăvesc, îţi vorbesc, te inventez: îţi scriu.

Cine eşti tu? Nu ştiu. Nu te cunosc.

Mai ales nu-mi răspunde. Este inutil. Nu putem coresponda. Între noi nu există corespondenţă posibilă. Tu eşti departe, eşti celălalt, eşti bărbatul. Am acceptat această distanţă care pluteşte între noi ca traiectoria unei scrisori care călătoreşte. Eu nu scriu ca să-mi raspunzi, şi totuşi îţi scriu. Nu fi mirat: am renunţat să te prind, dar nu şi la gestul de a te prinde. Scrisul este acest gest: scriu către tine. E ca şi mâna pe care o fluturi după ce trenul a plecat: un gest inutil, dar nu şi van.
Altădată, fără îndoială, aşteptam un răspuns. Să-mi explici, să-mi spui.

Mi-a fost astfel oferit sensul, eliberându-mă totodată de atâta absenţă, de atâta aşteptare. Nu scriu ca să-mi răspunzi, nu: scriu pentru că nu există răspun. Niciodată nu voi fi în braţele tale – şi nici tu într-ale mele- niciodată nu vom fi îmbrăţişaţi.

(Camille Laurens, Carnet de bal)

2009-02-22T13:56:00.001-08:00

"poate eu poate tu cand spui da cand spui nu"

Din imaginatie

2009-02-22T13:47:00.000-08:00

E ciudat cum ne am spus totul fara a ne spune nimic. E terifiant cum ne-am jucat cu mastile, purtandu-le in fiecare zi mai pestrite, mai ornamentate…din ce in ce mai profesionist realizate pe masura ce relatia noastra capata forma de cuplu, de dimineti trezite impreuna, de seri cu ticuri impartasite…

Si cat iubeam serile noastre in care, istoviti dupa nebunia vietii ne intorceam in apartamentul tau sin e pierdeam unul in ochii celuilalti regasindu-ne apoi in discutiile pana tarziu in noapte si pierzandu-ne apoi pana la infinit in atingerea corpurilor!

Si cat iubeam sa te privesc, sa te mangai cu ochii, sa ti ating cu privirea buzele…sa aud cum iti cauti cuvintele si cum le insotesti in drumul meu spre mine cu miscari ample, cu inflexiuni ale vocii, cu ochi graitori

Uli Richter

2009-02-22T13:30:00.000-08:00

Fragment din articolul ce l-am scris pentru Antichitati Romania "Uli Richter - ambasador al modei germane"

"În timp ce în Franţa „noul look” promovat de Christian
Dior făcea furori (vezi Antichităţi România nr. 4/21/2006,
pp. 73 -77 ), Berlinul sărbătorea stilul şic al cuturierului
Uli Richter.

Răsfăţat al celebrităţilor şi soţiilor de politicieni,
Uli Richter, a dominat podiumurile perioadei 1950 – 1970.
Stilul lui, caracterizat printr-o reţinută eleganţă şi o îmbinare
perfectă a modelelor şi culorilor, ieşea în întâmpinarea
gustul vestimentar al „exclusivelor” sale cliente (printre
care s-au numărat Rut Brandt, soţia cancelarului german
Willy Brandt, sau tulburătoarea Grace de Monaco).

La numai 32 de ani, cuturierului berlinez – ce se
făcuse deja cunoscut în S.U.A., Canada, Japonia, Monaco
– îi era deja asociată titulatura de „ambasador al modei
germane”, ale cărui creaţii vorbesc despre „femeia

minune,
cu o impresionantă siluetă”. În treacă fie spus,
Uli Richter nu prea gusta catalogarea lui ca „designer de
succes”, pe care o considera oarecum frivolă, preferând
să fie văzut (şi autointitulându-se) drept un „gânditor de
modă”.

Confirmarea supremă a acestor calităţi a apărut în
1975, după prima întâlnire a creatorului cu Grace de
Monaco (la Sporting Club-ul micului principat european,
unde venise special pentru a-i prezenta cea mai recentă
colecţie). Impresionată de eleganţa şi fineţea pieselor lui
Richter, fascinanta femeie – al cărei stil vestimentar (atât
ca actriţă cât şi ca principesă) a dat adesea tonul în modă
– va purta (până la accidentul fatal din 1982) numeroase
piese semnate de acesta.
Decizia principesei, a stârnit, evident, mare vâlvă.
„Este ceva de neînchipuit ca o colecţie germană de modă să prindă
rădăcini într-un teritoriu adjudecat de cuturierii francezi !”, vuiau
împătimiţii modei de sorginte franceză, fără a realiza ce
compliment îi aduc lui Uli Richter."

Delia Raluca H.

in ritm de charleston

2009-02-03T04:13:00.000-08:00

Documentandu-ma pentru un curs de arta pe care il voi tine la scoala populara de arta am dat peste un articol de mai demult pe care l-am scris despre moda anilor 1920.

despre toata acea frenezie a acea eliberare de corsete si de vechile servituti ale anilor de dinainte...

Incercam sa-mi imaginez atmosfera cu parfum vechi ale lungilor nopti prin cazinouri, sau fumul barurilor in ritm de charleston, a unui el si a unei ei, ambii lipiti unul de altul, miscandu-se incet, subtil, pe noul acord de jazz.

Iar ea- ce imagine! Eliberata de stramtoarea coresetului dar si a vechilor traditii, pregatita pentru noua femeie, aratandu-si cu dezinvoltura decolteul, bratele sau picioarele...ea cea de atunci, nu se sfia sa fumeze trabuc, sa poarte monocluri masculine, sa-si taie intr-un gest de eliberare, parul "a la garconne". Ochii puternic sulbilinati, buzele de un rosu aprins, privirea sustinuta doreau cu siguranta sa afirme : "Da eu sunt femeia anilor ´20! Descopera-ma!Urmeaza-ma!"